Ce sunt alocațiile?

Alocațiile – o sumă de bani pe care statul român, conform legii, o oferă fiecărui copil cetăţean român sau străin rezident pe teritoriul României.  În România, suma alocațiilor pentru copiii până la 2 ani constituie 200 RON (echivalent cu 50 euro), iar pentru cei de la 2 ani până la 18 ani – 84 RON (echivalent cu 20 euro).

alocatii

Exemplu de alocație, care se pune pe verso certificatului de naștere al copilului (vedeți în imagine).

Cum să obțineți alocații pentru copii?

Pentru a obţine alocaţii pentru copii săi, un părinte trebuie să deţină buletin românesc cu domiciliu permanent pe teritoriul României.

Procedura de primire a alocațiilor se face în două etape:
1) deschidere cont;
2) depunere dosar la Primăria de unde este domiciliul solicitantului;

Este important să aflați condițiile obligatorii de obținerea alocațiilor pentru copii apelând la noi pe numărul 060533533 sau la organul de Asistență Socială din România, deorece ele se modifică permanent. Nu există restricții sau facilități pentru careva localități în privința sumelor primite ca alocație pentru copii. Există o singură lege aplicabilă pentru tot teritoriul statului român.

Important

  • Depunerea pentru alocații se face personal sau  printr-un reprezentant legal cu procură .

Ce acte sunt necesare pentru a obține alocații?

  1. Certifcatul de naştere român al copilului;
  2. Buletinul de identitate român al părinților;
  3. Buletinul de identitate moldovenesc al părinţilor;
  4. Certificatul de naştere român al părinţilor;
  5. Certificatul de căsătorie român al părinților;
  6. Paşaportul străin al părinţilor;
  7. Adeverință de la CNAS (care demonstrează că nu primiți alocații în Republica Moldova);
  8. Procură;

Unde puteți depune actele pentru a obţine alocaţii?

Actele pentru obţinerea alocaţiilor se depun în România, la organul de Asistenţă Socială de la viza de domiciliu pe care o aveţi în acte.

dgaspc-iasi

Asistenţa Socială Iași – Bucureşti (vedeți în imagine)

Cât costă să faceți o alocație?

Deschiderea contului pentru perfectarea unei alocații presupune două drumuri în România : depunere și ridicare peste 3 zile, costă 20 Roni. Pentru depunerea  și ridicarea dosarului pentru alocații se fac două drumuri la Primărie, Drumul costă 400 lei la Iași, 600 lei la București, aceasta în afară de cheltuielile de taxi, masă și timp pierdut.

Pentru mai multe detalii COMPLETAȚI ACEST FORMULAR.