De ce dosarul de cetățenie este blocat? Cele mai frecvente greșeli!
2025-11-27 09:40
Te pregătești să depui dosarul pentru redobândirea cetățeniei române, dar nu ești sigur că toate actele sunt în regulă? Te uiți peste documente, observi formate vechi, diferențe între date sau greșeli de scriere și începi să te întrebi dacă vor fi acceptate? La prima vedere par detalii minore, dar în realitate exact aceste „mici” probleme duc cel mai des la blocarea sau respingerea dosarului de redobândire cetățenie română.
Procesul de redobândire a cetățeniei este strict, iar autoritățile verifică atent fiecare document. Multe persoane ajung să aștepte ani sau să o ia de la capăt doar din cauza unui act lipsă, a unei traduceri greșite sau a unei neconcordanțe între date. Ca să eviți astfel de situații, este important să știi care sunt cele mai frecvente greșeli și cum le poți preveni.
Documente vechi, în limba rusă sau cu greșeli
Încă foarte multe persoane păstrează certificate vechi, emise în perioada în care actele erau tip carte sau redactate în limba rusă. Aceste documente nu mai corespund standardelor actuale. Autoritățile române nu acceptă acte fără elemente de securitate și cer ca toate actele de stare civilă să fie emise în format nou în limba română și/sau multilingve.
Depunerea unor documente vechi, deteriorate sau în format depășit duce inevitabil la respingerea dosarului. Mai mult, conform ultimelor modificări la lege, la dosar vor fi acceptate doar acte de stare civilă în original, emise cel mult 2 ani în urmă.
Primul pas pentru a evita blocarea este actualizarea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces la zi.
Lipsa apostilei și a legalizării notariale
O altă greșeală foarte des întâlnită este lipsa apostilei. Din 1 decembrie 2021, actele emise în Republica Moldova trebuie apostilate pentru a fi acceptate în procedura de redobândire a cetățeniei române. Apostila confirmă autenticitatea documentului și faptul că poate fi folosit oficial într-un alt stat, semnatar conventiei de la Haga.
Mulți cetățeni confundă apostilarea cu simpla legalizare notarială sau cu traducerea. În realitate, sunt etape diferite și ambele sunt necesare. Dacă un document nu este apostilat sau nu este legalizat, Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu îl va lua în considerare, iar dosarul va rămâne blocat.
Traduceri incorecte și traducători neautorizați
Un alt motiv pentru care dosarele sunt respinse îl reprezintă traducerile greșite sau incomplete. Actele depuse într-o altă limbă trebuie traduse în limba română de traducători autorizați, iar traducerile trebuie legalizate la notar.
O dată trecută greșit, un nume scris altfel decât în original sau o localitate transcrisă incorect pot crea neconcordanțe între documente. Aceste discrepanțe ridică semne de întrebare și pot bloca întregul proces până la corectarea lor.
Greșeli de scriere și neconcordanțe între acte
Diferențele dintre documente fie că vorbim despre nume, date de naștere sau locuri de naștere, sunt cele mai frecvente cauze pentru care dosarele sunt întoarse din drum. Comisia pentru cetățenie de la ANC va verifica cu atenție corectitudinea tuturor datelor, iar orice greșeală trebuie corectată.
O singură literă inversată, o dată diferită sau o localitate scrisă într-o altă formă vor duce la solicitarea de clarificări sau la blocarea dosarului până la corectarea oficială a documentelor.
Greșeli procedurale la depunerea dosarului
Chiar dacă actele sunt în regulă, dosarul se poate bloca din motive pur procedurale. Un exemplu este depunerea dosarului cu acte în ordinea diferită de cea solicitată de către ANC sau Consulatul român. Aceste detalii pot părea mici sau nesemnificative, dar pentru autorități respectarea procedurii este la fel de importantă ca și corectitudinea documentelor. Nerespectarea acestor pași înseamnă întârzierea analizării dosarului sau chiar reluarea întregului proces.
Există și cazuri în care se încearcă depunerea unor acte falsificate sau fără prezență fizică. Dincolo de faptul că astfel de documente duc la respingerea dosarului, persoana care le prezintă își asumă un risc serios, inclusiv de răspundere penală.
Autenticitatea actelor este verificată riguros, prin interconectarea bazelor de date și prin solicitări adresate instituțiilor emitente. Dacă există suspiciuni cu privire la un document, dosarul este blocat, iar procedura de redobândire va fi stopată.
Cum poți evita aceste greșeli?
Pregătirea corectă a dosarului este cheia succesului. Nu aștepta ca dosarul tău să fie respins! JustConsult te ajută să verifici fiecare document, să corectezi greșelile și să completezi actele lipsă.
Experții JustConsult solicită duplicatele necesare, reconstituie documentele vechi și se ocupă de apostilare și legalizare, astfel încât dosarul tău să fie complet și conform cerințelor autorităților române.
Cu sprijinul potrivit procesul poate fi clar, sigur și mult mai ușor de parcurs. Sună acum la 079 334 300 sau dă click pe formularul de pe justconsult.md și completează cu datele tale pentru a obține mai multe informații.