Ai auzit că legea cetățeniei române a fost modificată, dar încă nu știi cum te afectează și la ce să te aștepți? Începând cu 1 septembrie 2024, procesul de obținere a cetățeniei române a suferit modificări semnificative. Moldovenii care vor să obțină cetățenia română trebuie să țină cont de aceste actualizări. Astfel vei parcurge procedeul fără tergiversări sau risc de refuz.
Noile modificări aduc schimbări esențiale în modul în care se desfășoară această procedură – cum sunt introducerea unui card de cetățenie și colectarea de date biometrice. Iată tot ce trebuie să știți despre noile reglementări și cum vă pot afecta acestea.
Preluarea datelor biometrice – o cerință esențială
Una dintre cele mai importante schimbări va fi implementarea procedurii de preluare a datelor biometrice la momentului depunerii dosarului de redobândire a cetățeniei române. Aceasta va include amprentele digitale și fotografia solicitantului de cetățenie. Această măsură are scopul de a preveni fraudarea procesului și va fi obligatorie pentru toți cei care solicită cetățenia. Copii, indiferent de vârstă, vor fi prezenți la depunere. Pentru copii cu vârsta pâna la 14 ani se va face poză, iar dacă au varsta peste 14 – vor fi preluate și amprentele.
Datele biometrice vor fi folosite pentru a verifica identitatea solicitanților atât la depunerea jurământului, cât și la eliberarea cardului de cetățenie și a altor documente oficiale.
Perioadă mai mare pentru depunerea jurământului, fără posibilitate de extindere la depășirea termenului
Termenul de depunere a jurământului de credință a fost extins de la 6 luni la 1 an. Totuși, pentru cererile deja aflate în curs de soluționare se va menține termenul anterior de 6 luni. Este important de menționat că nerespectarea acestui termen poate duce la anularea procesului de acordare a cetățeniei. În acest caz persoana va trebui să reia întreaga procedură.
Aceasta pentru că, în caz de neprezentare la jurământ sau dacă nu reușești să te programezi în decurs de 12 luni de la primirea scrisorii ANC, nu va mai fi posibilă reprogramarea la jurământ.
Pentru a asigura transparența procesului, jurământul va fi înregistrat audio/video. Aceste înregistrări vor fi păstrate timp de un an. Nerespectarea condițiilor legale, cum ar fi necunoașterea limbii române, poate duce la anularea procesului-verbal și a ordinului de acordare a cetățeniei.
Cardul de cetățenie română – document electronic de tip nou
Un alt aspect nou este introducerea cardului de cetățenie română. Acesta va fi un document electronic, care va conține informații relevante despre titular. Cardul de cetățenie va înlocui certificatul de cetățenie. Acest document va fi eliberat pentru persoanele care au depus dosarul începând cu data de 01.09.2024, iar solicitanții vor trebui să achite o taxă și să prezinte dovada plății. La fel, după depunerea jurământului, va fi emis un certificat provizoriu de cetățenie cu valabilitate de 60 de zile. Prevederea se referă la dosarele depuse după septembrie 2024. Cardul de cetățenie va fi disponibil în termen de maximum 60 de zile de la acordarea cetățeniei.
Cei care obțin cetățenia română și își stabilesc domiciliul într-un alt stat decât România, în termen de 3 ani sunt obligați să-și perfecteze un pașaport declarând reședința. Această cerință are rolul de a ajuta autoritățile române să mențină date actualizate despre cetățenii lor din diaspora.
Ce pași trebuie să realizezi dacă vrei să depui dosarul de redobândire a cetățeniei române?
Dacă intenționezi să obții cetățenia română, este esențial să te familiarizezi cu aceste noi cerințe. Te sfătuim să te informezi din surse sigure. Apelează la experți în domeniu, pentru a evita problemele sau refuzul pentru redobândirea cetățeniei.
Ai nevoie de ajutor în procesul de obținere a cetățeniei române? Vino la o consultație GRATUITĂ pentru depunerea dosarului. Poți completa formularul online de pe justconsult.md pentru programare sau poți apela la numărul de telefon 022 80 20 80 pentru informații suplimentare.
Fii bine informat și pregătit pentru noile proceduri pentru a redobândi cetățenia română sigur și legal!