Te gândești să obții pașaportul românesc pentru oportunitățile pe care le aduce în Uniunea Europeană, însă nu știi de unde să începi? Sau poate procesul îți pare prea complicat și-ți este frică că birocrația poate pune bețe în roate?
Atunci când te întrebi „De unde încep?”JustConsult îți oferă răspunsuri clare și te ghidează pe tot parcursul procesului. Cu ajutorul unui specialist, totul devine mult mai ușor. Vei înțelege care sunt pașii necesari, cum să pregătești documentele și, cel mai important, vei economisi timp și vei scăpa de stresul birocrației.
De unde începi când vrei să obții pașaport românesc?
Primul lucru pe care-i necesar să-l știi este că pentru a obține pașaportul românesc, trebuie mai întâi să ai cetățenia română. Dacă încă nu ești cetățean român, nu te îngrijora. Există o procedură legală prin care poți obține cetățenia, mai ales dacă ai rădăcini românești.
În cazul în care ai ascendenți care s-au născut pe teritoriul României Mari înainte de 1940, ai dreptul să depui cererea pentru redobândirea cetățeniei române. Poate părea complicat, dar, cu ajutorul unui consultant experimentat, totul va deveni clar și mult mai ușor de parcurs.
Ce acte sunt necesare și unde depui pentru pașaport românesc?
După ce ai cetățenia română și ai transcrise actele de stare civilă, urmează pasul următor - perfectarea pașaportului. Procesul presupune depunerea unei cereri și prezentarea unui set de documente, printre care se numără certificatul de cetățenie, certificatul de naștere românesc, pașaportul actual și altele. Deși poate părea că acest pas presupune o mulțime de acte, JustConsult îți poate explica exact ce este nevoie și cum să le obții fără a te pierde în detalii.
Cererea pentru pașaportul românesc poate fi depusă fie în România, fie în Republica Moldova, la consulatele României. În România, pașaportul este perfectat destul de rapid – în doar 5 zile. În schimb, dacă alegi să îl obții prin intermediul unui consulat din Republica Moldova, procesul va dura între 30 și 60 de zile, în funcție de locația aleasă.
Știm că uneori timpul este prețios, așa că, dacă nu ai posibilitatea să te ocupi personal de toate aceste proceduri, JustConsult se va ocupa de toate detaliile administrative pentru tine. Astfel, economisești timp și îți rămâne doar să te bucuri de procesul simplificat.
JustConsult îți oferă un serviciu complet, fără stres și fără pierdere de timp.
Te ajutăm să te programezi online, să aduni documentele necesare și chiar să îți achităm taxele de stat în avans. Iar dacă nu ai timp să te ocupi de toate aceste detalii, nu-ți face griji – te vom însoți pe tot parcursul procesului, iar pașaportul tău va ajunge rapid și sigur, fie la biroul nostru, fie direct la tine acasă.
Contactează-ne pe justconsult.md sau sună la 022 80 20 80 pentru o consultație. Nu lăsa birocrația să te oprească – pașaportul românesc este la doar câțiva pași distanță!