Legea cetățeniei Republicii Moldova s-a schimbat și procesul devine mai strict. Noua lege a intrat în vigoare la 24 decembrie 2025, iar prevederile urmăresc prevenirea fraudelor și alinierea legislației naționale la standardele europene.
Modificările se referă atât la procedura de depunere a cererilor, cât și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care solicită cetățenia Republicii Moldova.

Cunoașterea limbii române și a prevederilor Constituției devin obligatorii
Una dintre cele mai importante schimbări vizează testarea cunoștințelor de limbă română și a prevederilor Constituției Republicii Moldova. Acestea vor fi verificate printr-un examen real, nu formal. Dosarul trebuie să includă, înainte de depunere, adeverința care atestă susținerea examenului, emisă de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Verificări mai stricte privind identitatea și istoricul solicitantului
După intrarea în vigoare a noilor prevederi legale, autoritățile vor efectua verificări riguroase privind:
Aceste măsuri urmăresc creșterea nivelului de securitate și responsabilizarea persoanelor care solicită cetățenia Republicii Moldova.
- identitatea solicitantului;
- autenticitatea documentelor prezentate;
- istoricul de călătorii;
- capacitatea financiară;
- lipsa antecedentelor penale.
Aceste măsuri urmăresc creșterea nivelului de securitate și responsabilizarea persoanelor care solicită cetățenia Republicii Moldova.
Dosarele pentru cetățenie moldovenească se depun doar cu programare prealabilă
Conform noii legi, cererile pentru acordarea, redobândirea sau recunoașterea cetățeniei Republicii Moldova pot fi depuse exclusiv pe bază de programare prealabilă.
Solicitanții vor putea depune cererea personal la subdiviziunile Agenției Servicii Publice, fie la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, în funcție de domiciliu sau locul aflării.
În Republica Moldova, depunerea documentelor se face doar în centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din municipiul Chișinău:
Dosarele depuse anterior intrării în vigoare a noilor prevederi vor fi examinate conform procedurilor aplicabile la data depunerii acestora.
Noua lege obligă solicitanții să depună cererile doar personal, fără posibilitatea de depunere a dosarului prin procură.
În cazul minorilor sau al persoanelor aflate sub ocrotire judiciară, cererea va fi depusă de reprezentantul legal. Această procedură este similară cu cea aplicată în mai multe state europene, precum România, Belgia, Polonia, Suedia, Austria sau Croația.
În contextul migrației și al alinierii la legislația Uniunii Europene, cetățenia nu mai este tratată ca o simplă formalitate, ci ca un angajament care presupune respectarea valorilor statului, a legii și a identității naționale.
Pentru a rămâne informat despre schimbările privind procesul de obținere a cetățeniei moldovenești, urmărește noutățile pe justconsult.md. Dacă vrei să obții cetățenia Republii Moldova, sună la 079 334 300 sau dă click AICI și completează formularul pentru a primi o consultație gratuită!

- Centrul multifuncțional nr. 1 – Buiucani, str. Mihai Viteazul, nr. 11/1
- Centrul multifuncțional nr. 2 – Rîșcani, str. A. Pușkin, nr. 47
- Centrul multifuncțional nr. 3 – Ciocana, str. Mihail Sadoveanu, nr. 17
- Centrul multifuncțional nr. 4 – Botanica, bd. Decebal, nr. 6
- Centrul multifuncțional nr. 5 – Centru, str. Alexandru cel Bun, nr. 56