Vreau pașaport românesc chiar acum: Termene legale versus termene reale de redobândire a cetățeniei române

Pașaport românesc
6 luni, 1 an sau poate 2 ani? Cât crezi că durează procesul de redobândire a cetățeniei și cât durează de fapt perfectarea unui pașaport românesc? Pr...
Vizualizat: 2786

6 luni, 1 an sau poate 2 ani? Cât crezi că durează procesul de redobândire a cetățeniei și cât durează de fapt perfectarea unui pașaport românesc? Prietenii îți spun una, rudele – alta, intermediarii de pe sub ambasade – a treia. Pe cine să crezi?

Noi, la JustConsult, credem ce scrie în lege. Mai mult decât atât, garantăm că, odată ce urmezi procedura legală, cu siguranță, nu vei da greș. Dar oare, coincide realitatea cu ceea ce scrie în lege? Noi am testat în cazul a peste 260 000 de cetățeni moldoveni care deja au redobândit cetățenia română cu ajutorul nostru. Și iată la ce concluzii am ajuns.

Ca să înțelegi mai exact ce avem în vedere, hai să analizăm tot procesul, etapă cu etapă.

Etapa 1: Colectarea actelor pentru dosarul de cetățenie

Mai exact, această etapă presupune obținerea duplicatelor după actele de stare civilă sovietice. Termenul legal, conform Serviciului de Stare Civilă, variază de la 1 până la 30 de zile, însă termenul real este de obicei cu rezervă, din cauza neconcordanțelor în actele de stare civilă, numele părinților, bunicilor, denumiri de localități, raioane, etc. Respectiv, termenul real se întinde cu mult mai mult decât ce ai planificat tu inițial. Cert este faptul că termen mai mic decât cel oficial, de 30 zile, nu există. Orice ți-ar promite intermediarii, nu risca.

Etapa 2: Programarea pentru depunerea dosarului de cetățenie și depunerea dosarului

Programarea oficială se poate obține timp de 1 lună și până la 6 luni, în dependență de consulatul României în Moldova sau de sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie din România, unde decizi să depui dosarul. Îți amintim că dosarul de cetățenie se depune doar personal și doar prin programare. Alte metode legale nu sunt prevăzute de lege. În realitate însă, procesul poate dura și mai mult de 6 luni. Motive? Pot fi multe. Poate că ai omis confirmarea de programare sau ai făcut o programare eronată?

Etapa 3: Așteptarea confirmării de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC)

Există un termen exact de așteptare în acest caz? În legislație figurează doar termenul de 5 luni, din momentul în care dosarul ajunge la comisia ANC spre avizare finală. Statul român își rezervă dreptul să facă verificări suplimentare de stare civilă, deplasări la frontieră, etc., pentru a identifica ilegalități, ceea ce trage și mai mult de timp. De aici, termenul real poate dura de la 1 până la 3 ani. Conform experienței JustConsult – 2 ani și 2,5 ani. Orice tentativă de urgentare poate avea consecințe grave, inclusiv dosar penal.

Etapa 4: Depunerea jurământului de credință față de statul român și obținerea cetățeniei române

Odată ce ai primit avizul pozitiv din partea comisiei ANC din București (pe site-ul ANC, www.cetatenie.just.ro), deja ești mai aproape de a fi cetățean român. Expedierea scrisorii de confirmare la locul de domiciliu, poate dura de la 1 până la 3 luni. Ia în considerare acest termen când te pregătești să-ți faci programarea pentru jurământ. Termenul real depinde de viza de domiciliu, de Consulatul la care urmează să depui jurământul: Bălți, Cahul, Chișinău sau în străinătate sau de punctele teritoriale ANC, în cazul domiciliului în România. Nici la această etapă nu pot exista urgentări, de aceea, nu risca cu falsificările.

Programarea și depunerea jurământului poate dura, conform legii, de la 1 până la 6 luni. Toate actele și acțiunile tale se verifică, deci nu risca, chiar dacă ți se propune „o mică trișare” cu adresa de domiciliu.

Etapa 5: Transcrierea actelor de stare civilă

Transcrierea certificatelor de naștere, căsătorie, divorț/deces (după caz), în registrul de stare civilă a statului român se poate efectua atât la consulatele din Moldova, cât și în diferite județe din România. Termenul legal se stabilește de fiecare consulat în parte și durează de la 1 lună până la câteva luni, după posibilitățile fizice ale angajaților autorizați de a prelucra și procesa aceste acte. Termenul legal pentru perfectarea certificatelor de naștere și căsătorie este de 60 zile. Nu uita că, în perioada sărbătorilor de iarnă, acest termen poate, iarăși, fi depășit, din motive evidente.

Etapa 6: Perfectarea buletinului sau pașaportului românesc

În funcție de scop și posibilități, poți alege să-ți perfectezi buletin sau pașaport românesc. Beneficiile sunt diferite. Termenul legal pentru perfectarea buletinului de identitate românesc este de 30 zile lucrătoare sau 45 de zile calendaristice, inclusiv weekend-urile. Un pașaport românesc se perfectează în 14 zile calendaristice. Și acest termen, la momentul actual, se respectă întocmai.

Deși aceste 6 etape par destul de anevoioase și lungi, toate pot fi parcurse simplu, dacă ești precaut și cunoști bine procedura legală, planifici din timp programările, deplasările etc. Din păcate, pot interveni momente în care să-ți scape unele detalii și neconcordanțe în acte. Dacă nu ai timp și chef să riști, să o iei de fiecare dată de la capăt cu rescrierea actelor, legalizarea și chiar depunerea lor, suntem aici să te ajutăm, la orice etapă.

Ce urmează după perfectarea buletinului și pașaportului? Află de la experții JustConsult, gratis aici: www.justconsult.md

 

Recomandăm să citești:

Poți lua legătura cu noi direct!

Completează formularul pentru a obține cetățenia română. Un specialist te va apela pentru   o consultație gratuită


    Chișinău
    Bălți
    Cahul
    Programează-mă ACUM
    Alege să transcrii actele de stare civilă cu JustConsult și primește
    Programarea la Jurământ ABSOLUT GRATUIT.
    Msg Erro
    Solicitarea ta a fost înregistrată cu SUCCES!
    În scurt timp vei primi un apel de la un consultant JustConsult.