Va fi sau nu anulat buletinul de identitate românesc, dacă nu faci dovadă că locuiești la adresa de domiciliu? Află aici detalii

Buletin Românesc
Opinia publică din România, dar și din Republica Moldova, a fost scandalizată de un proiect al Ministerului Afacerilor Interne. Prin acesta se propune modif...
Vizualizat: 2258

Opinia publică din România, dar și din Republica Moldova, a fost scandalizată de un proiect al Ministerului Afacerilor Interne. Prin acesta se propune modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Prin modificările la articolele 26, 28 și 35 ale ordonanței respective, MAI al României propune un mecanism de anulare al buletinului de identitate românesc. Aceasta în situațiile când persoana nu poate face dovada că locuiește la adresa de domiciliu stabilită în document. De asemenea, se propune limitarea la 10 persoane între care nu există o legătură de rudenie la înscrierea mențiunii privind stabilirea domiciliului pentru o anumită adresă.

Potrivit MAI, ordonanța urmărește reglementarea unor norme ce vizează acuratețea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP).

Pe cine afectează inițiativa MAI?

În România, în cazul aprobării ordonanței în varianta propusă, sute de mii de cetățeni riscă să trezească cu buletinele anulate. Aceasta pe fundalul închirierii locuințelor fără contracte și a refuzului proprietarilor de a permite stabilirea reședinței în imobilul închiriat. În aceeași situație se pot trezi și moldovenii cu cetățenie română, care nu posedă locuințe în România.

La ce etapă este acest proiect de ordonanță?

Pentru moment, este mult prea devreme de vorbit despre implementarea în practică a prevederilor ordonanței respective. Aceasta pentru că vorbim despre o variantă incipientă de proiect, care nici nu a trecut etapele de consultări.

Prima dezbatere publică pe acest proiect va avea loc la 25 ianuarie 2022. Urmează și alte runde de consultări. Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate vor mai fi colectate în termen de 10 zile calendaristice după publicarea anunțului. În urma acestor dezbateri, există o mare probabilitate că proiectul va suferi schimbări semnificative în favoarea cetățenilor.

Aici însă etapa consultărilor nu se încheie. Pentru ca proiectul de ordonanță să poată fi prezentat Guvernului, este obligatorie colectarea avizelor în cadrul instituțiilor, care la fel trebuie să se expună pe marginea introducerii acestor măsuri drastice propuse de către MAI.

Din acestea concluzionăm că, în urma consultărilor cu societatea civilă și avizărilor în Guvern, care pot dura o perioadă mai îndelungată, la final există probabilitatea ca proiectul să fie aprobat cu multiple schimbări sau chiar contestat.

JustConsult va urmări îndeaproape evoluția acestui proiect, pentru a comunica cele mai actuale informații despre inițiativele vizate în document, inclusiv care vor apărea în urma dezbaterilor publice.

 

Recomandăm să citești:

Poți lua legătura cu noi direct!

Completează formularul pentru a obține cetățenia română. Un specialist te va apela pentru   o consultație gratuită


    Chișinău
    Bălți
    Cahul